Impresiune dublă Carol cu Favoriți

 

24 Octombrie, 2018Autor: Dragoş Negoiţescu

 

Dubla impresiune este probabil cea mai frumoasă eroare filatelică. Iar în cazul emisiunilor litografiate, dat fiind specificul tehnologic, este cu atât mai spectaculoasă și foarte rară.

Tipografierea mărcilor prin litografie constă în transferul desenului negativ de pe piatra litografică (planșa) pe coala tipografică, însă pentru ca acest transfer să se producă trebuia exercitată o presiune foarte mare asupra colii de tipar, pentru a forța tușul impregnat în piatra litografică să treacă pe suprafața colii. Astfel că apariția unei astfel de erori este greu de explicat.

Aș mai adauga că în cazul litografiatelor, chiar avem de a face cu erori neintenționate, sunt absolut convins că aceste erori sunt rezultatul unor accidente survenite în procesul tipografic. Ulterior, odată cu apariția filateliștilor și cu trecerea la tehnicile tipografice moderne, unele erori "mai apăreau" și intenționat, ca urmare a căutării pe care o au în rândul filateliștilor.

impresiune dublă carol cu favoriți


O astfel de eroare se găsește și la emisiunea Carol cu Favoriți (1869). În cazul acestei erori se poate observa cu ușurință că prima impresiune, cea superioară, a fost prea slabă, iar acest lucru a determinat reluarea procesului, rezultând cea de-a doua impresiune, mult mai bine imprimată. Putem specula, în acest caz, că o defecțiune tehnică a împiedicat exercitarea unei presiuni suficiente, fapt ce a dus la o impresiune palidă.

Anul acesta au fost oferite spre vânzare două exemplare ale acestei erori, cele de mai jos. Mărcile au fost adjudecate pentru 2.200 € (stânga) și 1.500 € (dreapta). Prețuri foarte interesante pentru că marca din dreapta arată mult mai bine, și chiar și ștampila este mai bine vizibilă, ceea ce demonstrează încă o dată că evoluția prețurilor nu urmează nicio regulă, o scădere a prețului cu 25% în acest caz este evident absurdă, al doilea cumpărător a fost pur și simplu mai norocos. Ambele exemplare au fost oferite prin aceeași casă de licitații, dar în date diferite.

impresiune dublă carol cu favoriți     impresiune dublă carol cu favoriți


Dacă cumva nu ați observat, toate trei exemplarele de mai sus fac parte din aceeași coală. Conform lui Fritz Heimbüchler, se cunosc doar 5 exemplare din această eroare (celelalte două exemplare sunt prezentate în volumul 2 al binecunoscutei monografii dedicată emisiunilor clasice românești), toate din aceeași coală. De asemenea, toate cele 5 exemplare sunt uzate cu stampila BUCUREȘTI cu date octombrie - noiembrie 1870.

Dacă luăm în calcul că această emisiune a fost emisă în coli de 100 de mărci, putem deduce o rată de "supraviețuire" a mărcilor clasice românești, de 5%. Dl. Heimbüchler avansează o rată de 5-10%, și își bazează afirmatia pe inventarul făcut primei emisiuni Cap de Bour (1858).

În concluzie... luați la puricat mărcile că mai avem până la 10%, și nu se știe unde se ascunde exemplarul 6... Cine-l găsește, pleacă în Grecia, la plajă :)